|
|
Editorial
In 1 Corinteni 3, biserica este descrisa drept templul a cui fundatie este Cristos. Slujirea crestinului este bazata pe acest fundament, avand loialitatea fata de Cristos drept factor determinant in ce priveste trecerea testului judecatii finale.
Capitolele 12 si 13 o alta ilustratie, un alt factor, o alt viziune escatologica a judecatii despre ce va ramane si ce va arde. In functionarea trupului sub calauzirea capului Cristos, esenta a ce este Dumnezeu trebuie sa si lase amprenta pe ADN-ul fiecarui madular: Dumnezeu este dragoste. Si din nou avertizarea escatologica fara dragoste, la sfarsit nu ma voi alege cu nimic.
Adevarul fie spus insa doar dragostea imi da puterea de a-mi folosi darurile intr-un mod care sa-si cinsteasca pe Dumnezeu. La urma urmei, Pavel e chiar sincer cand spune in Romani 5:7 ca pentru un om neprihanit, cu greu ar muri cineva. Si slujirea are la baza chiar cerinta de a muri fata de sine nu pentru cei neprihaniti, ci pentru cei pacatosi, fie ei in procesul transformatii in oameni neprihaniti sau oameni ce nu au raspuns inca chemarii lui Dumnezeu de a deveni membri ai trupului Sau. Slujirea adevarata nu e niciodata usoara.
Oamenii sunt egoisti. Oamenii fac alegeri gresite. Oamenii se opun schimbarii. Dragostea este indelung rabdatoare.
Tendinta noastra naturala este de a sluji nu fiindca altora le-ar fi de folos, ci fiindca ne este noua de folos, obtinand astfel implinirea personala si sentimentul de satisfactie de a avea eforturile noastre apreciate si laudate. Dragostea nu se lauda nu se umfla de mandrie.
Oamenii nu sunt multumitori. Ei reactioneaza fata de liderii lor cu rautate si spirit de barfa. Dragostea este plina de bunatate. Dragostea nu se bucura de nelegiuire, ci se bucura de adevar.
Oamenii dezamajesc. Isi calca promisiunile. Decad. Dupa ce investim in ei enorm de mult, nu se ridica la nivelul asteptarilor. Ajung in situatii delicate. Dragostea acopera totul, crede totul, nadajduieste totul, sufera totul.
Dragostea lui Cristos, asa cum este experimentata in trupul Sau, nu doar ne da noua putere sa slujim, dar ne ajuta sa-si ingaduim pe altii sa slujeasca. Pentru unii dintre noi, poate ca o unitate mai buna de matura a cat de bine intelegem dragostea lui Dumnezeu ar fi in ce masurareusim sa ne abtinem de la a mai face totul si de a ingadui altor membri ai trupului sa creasca in har prin folosirea darurilor pe care le posedam. E greu sa-si lasi pe altul sa faca ceva cand stii ca ai fi putut sa o faci tu mai bine. Dragostea nu cauta folosul sau.
E greu sa nu il injosesti pe altul atunci cand ti se pare ca isi submineaza lucrarea. Dragostea nu e invidioasa.
E greu sa acorzi o a doua sansa cuiva. Dragostea nu tine evidenta greselilor.
E greu sa vezi potentialul din oameni care la suprafata par imposibil de iubit. Uneori parca nici nu merita sa faci efortul de a-i aduce pe bebelusi la stadiul de maturitate, sa continui sa incurajezi oamenii sa slujeasca cand parca ei isi doresc doar sa li se slujeasca.
Dragostea acopera totul, crede totul, nadajduieste totul, sufera totul.
Ramani aceste trei... dar cea mai mare dintre ele este dragostea.
Aceasta este o publicatie periodică editată de Biserica Baptistă Nr. 9 din Timisoara.
19 Octombrie 2003, nr. 127, an V.