 
|
|
|
Lydia august
2003 si republicat martie 2005"Daca vrei sa plangi,
"Nu plange. Vino. Tine o bomboana si du-te inapoi la prietenii tai."
Care dintre acestea doua este raspunsul unui parinte care isi pregateste fiul bine pentru viitor? In limba chineza, cuvantul "criza" este exprimat printr-o combinatie de doua cuvinte: "pericol si oportunitate". Iar criza copilului este vazuta de obicei ca un deranj, nu ca o oportunitate. Desi parintii cauta scolile cele mai bune si platesc bani grei pentru ore de meditatii particulare, ei nu investesc timp si energie in dezvoltarea caracterului copiilor lor. Cum am mai spus, notele bune nu sunt atat de importante ca "inteligenta sentimentelor". Dar dezvoltarea sentimentelor si a atitudinilor copiilor sau incepe in scoala ci in. Poate ca ati observat nevoia de a-i invata pe copii acest lucru, dar va supara ca nu aveti timpul sau pregatirea necesara. Poate nici nu stiti cum sa o faceti.
S-au observat trei stiluri gresite de dezvoltare a sentimentelor in cadrul familiei.
A. O mare greseala a parintilor poate fi ignorarea completa a sentimentelor copiilor. Unii parinti trateaza supararea copilului ca fiind lipsita de importanta sau ca pe un deranj. Acesti parinti asteapta ca sa le treaca copiilor supararea de la sine, in loc sa foloseasca evenimentul pentru a se apropria de copiii lor si a-i ajuta sa-si inteleaga sentimentele.
B. Apoi exista parinti care sunt controlati de sentimentele copiilor lor. Acesti parinti cred ca orice reactie a copilului lor este buna, chiar daca copilul bate din picioare sau tipa. Ei nu-l ajuta sa gaseasca un raspuns mai eficient intr-o situatie grea. Ii fac cadouri sau promisiuni ca sa-l impace si sa-l bucure pe copil. Acest mod de a actiona este si mai evident in situatia copiilor bolnavi sau cu handicap. Parintii acestor copii, coplesiti de mila, se comporta gresit, provocand mai multe probleme pentru ca nu-i ajuta pe copii sa inteleaga si sa accepte starea de fapt. In al doilea rand, ei le faciliteaza totul, lipsindu-i de orice responsabilitate, care in realitate le-ar aduce bucurie si incredere in potentialul lor de actiona, de a fi eficienti pentru ei si pentru altii.
C. Alti parinti nu dau nici o importanta exprimarii de catre copii a sentimentelor pe care le nutresc. Acest gen de parinti nu-i permit copilului sa-si arate supararea deloc, ba chiar pedepsesc cea mai mica manifestare a ei. Cand copilul vrea sa le comunice punctul lui de vedere, ei ii spun: "Nu ma contrazice!"
Pentru a dezvolta sentimente
sanatoase la copil, parintele trebuie:
1. sa inteleaga si sa arate ca sentimentele copilului sunt important pentru el (deci sa-si interupa lucrul pe care il face, sa-i dea atentie copilului si sa-l asculte);
2. sa incerce sa inteleaga exact ceea ce il supara (spre exemplu: "Esti suparat pentru ca Nelu te-a barfit?");
3. sa-i arate ca intelege ceea ce simte copilul ("Saptamana trecuta am simtit si eu acelasi lucru cand Ionel a spus un neadevar despre mine.");
4. sa-l ajute pe copil sa gaseasca un mod pozitiv de rezolvare a supararii ("Ca si tine, am vrut si eu sa-i dau un pumn. Dar am vazut ca el a facut lucrul acesta pentru ca era invidios si gelos pe mine si am asteptat pana cand mi-a trecut supararea. Dupa aceea am putut sa vorbesc linistit cu el si sa rezolv problema. Daca crezi ca poti face la fel, joaca-te putin singur pana cand te linistesti si vrei sa te joci iarasi cu el. Ce crezi? E o ideea buna, nu-i asa?").
Psihologii constata ca o persoana se supara atunci cand realitatea nu se ridica la nivelul asteptarilor sale. Una dintre asteptarile unui copil normal este ca el sa fie acceptat si, nu respins de catre ceilalti copii. Dupa discutia noastra despre cum sa-l ajutam pe copil sa-si rezolve supararea, haideti sa vedem cum il putem ajuta sa fie acceptat mai mult pentru a evita respingerea si supararea. Nevoia de acceptare de catre familie, colegi, comunitate, este una dintre nevoile de baza ale omului. Respingerea poate duce la izolare, insingurare si, cu timpul, la tulburari psihice si de comportament. Se constata ca un numar tot mai mare dintre persoanele care apeleaza la cabinetele de consiliere au probleme datorita respingerii de catre cei dragi sau de catre colectivele in care isi desfasoara activitatile. Sentimentul ca nu sunt iubiti si acceptati i-a determinat pe multi sa recurga la solutii tragice.
Doua dintre faptele care duc cel mai
rapid la respingerea verbala sau fizica a unui copil sunt incercarea
acestuia de a se impune si a prelua prea curand conducerea grupului,
precum si nesincronizarea cu ceilalti 
membri
ai grupului.
In contrast, la copiii populari si sociabili, observam o serie de lucruri.
1. Ei asteapta mai mult, observand grupul, pana cand inteleg ce se petrece.
2. Apoi ei arata prin actiunile lor ca inteleg situatia si asteapta sa fie acceptati de grup. O initiativa din partea grupului in favoarea noului venit este un semn sigur de acceptare. Exemple de astfel de initiative pot fi atunci cand ceilalti il cauta sa se joace cu el, cand ii fac un cadou sau organizeaza o petrecere, il desemneaza sa rezolve o in cinstea lui, il aleg printre primii atunci cand se formeaza echipele unui meci etc.
3. Atunci ei intra in discutie, expunandu-si punctul de vedere.
4.
Ei parcurg cu rabdare procesul stabilirii de relatii si al integrarii
in grup.
Dupa cum se stie chinezii considera ca crizele sunt cele mai bune situatii pentru invatare. Ideea aceasta are si o baza medicala. Adrenalina, care este produsa cand omul se supara, face ca creierul sau sa fie mai perceptibil si sa isi poata aminti mai mult timp ceea ce invata. Sa ne gandim daca acest lucru nu este adevarat si in cazul nostru. Intr-o astfel de situatie, mai mult ca oricand, trebuie sa lasam totul (curatenia, vasele, masina, serviciul) la o parte si sa respectam promisiunea pe care I-am facut-o lui Dumnezeu atunci cand El ne-a dat copilul dorit. Trebuie sa-l ajutam sa-si alunge supararea si sa-l invatam cum sa evite respingerea. Abia atunci putem sa ne intoarcem la treaba, constienti fiind ca energia si timpul pe care le investim cand copilul este mic ne vor face viata mai usoara si roditoare cand copilul este mare. Dumnezeu, care ne invata si ne da putere, va fi laudat cand oamenii sunt atrasi la El prin exemplul copilului nostru.
In relatiile pe care le dezvoltam
cu cei din jurul nostru emotiile si sentimentele joaca un rol aparte. De
aceea este foarte important sa stim ca noi trimitem "semnale"
sentimentale de fiecare data cand ne intalnim cu cineva. Acele semnale
ii influenteaza pe cei cu care ne intalnim si implicit relatiile noastre
cu acestia. Cel care este mai capabil poate controla cel mai bine
aceste semnale.
Specialistii au constatat ca
emotiile si sentimentele sunt "contagioase". De exemplu, in cadrul unui
experiment au fost alese doua persoane: una expresiva si alta
inexpresiva. La inceputul experimentului s-au constatat sentimentele
fiecareia. Apoi au fost puse intr-o camera, sa stea fata in fata fara sa
vorbeasca, timp de doua minute. De fiecare data cea care a fost mai
expresiva i-a transmis sentimentele ei celeilalte persoane. Asa este si
in viata.
Transmiterea sentimentelor se poate vedea pana si in modul in
care oamenii isi coordoneaza miscarile. De exemplu, unele persoane
aproba cu capul imediat dupa ce o alta persoana si-a exprimat punctul
de vedere sau isi schimba pozitia in scaun, influentandu-o pe cealalta
sa faca simultan acelasi gest. Cand niste femei deprimate au apelat la
un laborator de testare, venind impreuna cu sotii lor, specialistii au
constatat ca atat de bine erau sincronizate sentimentele lor, incat
sotii au primit starea lor de deprimare (Bernieri, F., in "Fundamentals
of Nonverbal Behavior", Cambridge: Cambridge University Press, Feldman
R. si Rime B., editori, 1991).
Persoanele care nu pot transmite
sau primi sentimente au mai multe probleme in relatiile lor. Ceilalti se
simt nelinistiti alaturi de ei, chiar daca nu pot spune motivul. De
aceea trebuie sa ne intrebam acum cu toata sinceritatea: "I-am invatat
pe copiii nostri sa-si inteleaga sentimentele sau mai degraba sa le
ignore?"
Prin urmare este nevoie sa intelegem ca noi insine, ca parinti, trebuie sa ne dezvoltam un caracter cristic, ca sa putem apoi dezvolta caracterul copilului nostru. Atitudinile si trasaturile negative ale caracterului nostru se vor transmite copilului, indiferent de vointa noastra si de cuvintele noastre pline de dragoste. Pentru aceasta trebuie sa venim inaintea lui Dumnezeu, cu sinceritate si in supunere, ca El sa ne modeleze caracterul (Ps. 139:23).
