|
|
Editorial
Cateodata imi doresc ca Duhul Sfant sa imi fi dat darul evanghelizarii, un dar pe care Filip l-a avut in mod evident. Acest om a castigat atentia multimilor cu minuni si le-a convins cu cuvintele sale. Insa uneori cei cu darul de a-l proclama pe Cristos in public nu se descurca atat de bine si in relatiile de la unul la unul. Acesta insa nu a fost cazul lui Filip. El a trecut de la lucrarea cu multimile la intalnirea cu famenul etiopian cu o aparenta usurinta. Acea intalnire, laolalta cu discutiile purtate de Isus cu femeia de la fantana si cu Nicodim, sunt cazuri clasice de studiu in domeniul evanghelizarii personale: inceperea unei conversatii, ghidarea acesteia inspre mantuirea prin Cristos, concluzionarea printr-un raspuns personal la mesaj.
Chiar daca nu am darul evanghelizarii, stiu ca am ca si ucenic responsabilitatea de a impartasi vestea buna cu altii. Si cu siguranta ca pana si cativa copii spirituali, presarati de-a lungul vietii, conteaza in marele razboi spiritual! Si daca mana mea de “trofee” este mai mica decat a altuia, nu ar fi fain daca cel putin unul dintre ale mele ar fi o “bijuterie”, un famen etiopian, o persoana a carui marturie despre mantuire sa aiba efect asupra unei natiuni, a unei regiuni sau oras…
Inapoi la Filip, evanghelistul ca la carte. Cum a castigat el asemenea trofee? Cum a ajuns sa conduca la Cristos pe unul din liderii Etiopiei?
Daca iau in considerare doar ce cunosc din Faptele Apostolilor, Filip nu a inceput cu conducatorul. Nici nu a cautat sa aiba cea mai mare sfera de influenta. Ce strateg ar fi planuit sa foloseasca metoda lui Filip? El a inceput in Samaria, printre oamenii batjocoriti de evrei ca fiind corcituri, sincretisti, resturi ale societatii. (Bine-nteles, “ferice de cei saraci in duh” inseamna ca recolta spirituala este in general mai mare intre cei pe care in mod natural ne dorim cel mai putin sa ii evanghelizam; ei sunt cei mai inclinati sa perceapa evanghelia ca veste buna.)
Nu exista nimic in text care sa indice motivul lui Filip de a incepe lucrarea in Samaria. Sa fi recapitulat ucenicii lectiile invatate din vizita lui Isus acolo, si asta sa fi generat in el dorinta de a continua misiunea Mantuitorului in acea zona? Sa il fi impresionat asa de mult pilda samariteanului milostiv incat sa ii schimbe paradigma sociala? Sau poate a fost doar unul din acei oameni pentru care statutul social nu conteaza? Sau cu o afectiune naturala pentru cei respinsi de altii? Orice ar fi fost, el a inceput undeva, intr-un loc aproape de casa, intr-un loc probabil trecut cu vederea de altii, si Duhul Sfant l-a binecuvantat cu o recolta abundenta.
Cand facem ceea ce stim sa facem pentru Dumnezeu intr-un mod care sa ii fie pe plac, El are felul Sau de a ne surprinde cu oportunitati sau rezultate pe care nu le-am cautat. Chiar daca nu exista vreun indiciu ca Filip ar fi avut un motiv deosebit sa inceapa in Samaria, intalnirea cu famenul etiopian a fost coordonata de Dumnezeu. In timp ce, pare-se, Filip s-a pregatit pentru slujire lucrand cu cei marginalizati, Dumnezeu l-a pregatit pentru un context de mare influenta si l-a pus in legatura cu persoana potrivita la timpul potrivit.
Nu mi s-a dat sa-mi aleg darurile spirituale, si nici macar rezultatele. Insa ce pot alege, este ca “tot ce gaseste mana mea sa faca, sa fac cu toata puterea mea!” (Ecl. 9:10), sa fac ce e de facut aproape de casa, si sa imi pastrez inima deschisa pentru a auzi vocea lui Dumnezeu cand ma va trimite pe drumul catre Gaza. De Pam LaBreche